Samsung Galaxy S10+

Review
4.8/5

Samsung Galaxy S10+ a fost lansat în România pe 8 martie 2019. Acesta este vârful de gamă de la Samsung în acest moment, și m-am gândit că este o idee bună de review, dacă tot îl am pe mână.

Samsung Galaxy S10+ in cutia originala

Nu va fi o recenzie obișnuită, căci specificatiile, benchmark-urile si alte lucruri care nu sunt chiar atât de importante pentru orice utilizator vor lipsi din acest articol. Le puteți găsi pe internet.

Părere generală

Samsung Galaxy S10+ se mișcă excelent, senzorul de amprentă și recunoașterea facială merg impecabil. Pe partea foto merg însă îmbunătățiri.

Design

Vine în cutie cu:

  • căști AKG, care se aud destul de bine
  • încărcător fast charging – nu am reușit să încarc un Huawei Mate 20 Pro cu fast charging
  • adaptor OTG
  • adaptor micro-USB -> USB type-C
  • ghid de utilizare
  • garanție.

Cei de la Orange, au promis la precomandă si o husă gratuită, 100 euro voucher pentru auxiliare Samsung și Galaxy earbuds pentru primele 2000 comenzi.

Nu voi puncta lucrurile care pot fi vazute peste tot pe internet.

Butonul de blocare mi se pare ca este mult prea sus, fiind greu sa ajungi la el. Senzorul de amprenta mi se pare mult prea jos, nu stai prea relaxat cand il deblochezi cu ajutorul amprentei.

Display & sunet

Samsung Galaxy S10+ are un display AMOLED de 6.4″. Partea bună la acest display este că nu are Notch, însă noul Samsung Galaxy S10 a venit cu ceva relativ nou pe piață. Este vorba despre un display cu gaură în el, care, la acest model îți dă impresia că ai 2 găuri în ecran.

Acest notch mai special este destul de derutant la început. UI-ul face un flip între iconițele de baterie și ceas, în bara de sus. Practic, ceasul va fi în partea stângă, iar iconițele de semnal apel/WiFi/date mobile vor fi în partea dreaptă. Partea de video-streaming nu este afectată. Spre exemplu, pe Netflix apare o bară neagră sus, care ascunde acea gaură, și te poți uita liniștit fără să pierzi detaliile care ar putea apărea în acea zonă.

Îmi place totuși atenția la detalii a celor de la Samsung. În momentul în care telefonul este în modul de deblocare, bagă un efect care pe mine mă încântă, la acea gaură din ecran.

Trebuie să recunosc că după ceva timp te obișnuiești cu acea „lipsă” în ecran, dar la început a fost destul de frustrant.

Sunetul la Samsung Galaxy S10+ este bun, beneficiind de tehnologia Dolby Atmos(aceasta nu este activată în mod default). Pe mine, personal, mă deranjează puțin la ureche la anumite melodii, dar se aude foarte tare. Dacă vă doriți un smartphone care să aiba un sunet puternic, acesta este cel pe care îl căutați.

Căștile cu care vine sunt AKG, ele auzindu-se destul bine pentru unele care vin la pachet cu un telefon. Rar am întâlnit acest lucru.

Performanță

Pe partea de performanță nu voi intra în detalii gen benchmark-uri și alte lucruri, căci nu acesta este scopul articolului. Vă pot spune că în două săptămâni de utilizare nu am avut probleme cu el.

Beneficiază de un hardware de top și am avut parte deja de update-uri, deși abia a fost lansat, deci asta îl plasează în topul meu personal. Îmi place faptul că dispune de reverse charging, pentru că îmi pot încărca relaxat căștile wireless, fără să îmi fac probleme că voi rămâne fără baterie.

Camera foto & video

Pe partea foto & video, Samsung Galaxy S10+ nu mi se pare o alegere foarte bună. Poate acest lucru se datorează faptului că dețin un Huawei Mate 20 Pro, pe care l-am folosit în viața de zi cu zi în ultimele luni. Huwei-ul dispune de o cameră foto Leica, care in Night Mode, nu se compară cu niciun smartphone testat de bine până în acest moment.

În „daylight”, Galaxy S10 Plus se comportă la fel ca Mate 20 Pro.

Pe partea de video, mi se pare ca cele 2 sunt la fel.

User-Experience

În 2 săptămâni de utilizare, nu am avut lag în nicio aplicație. Este posibil ca următoarele update-uri să îmbunătățească UI-ul, dar și să strice ceva. Momentan, interfața Samsung mi se pare foarte ok optimizată, si nu am descoperit probleme în viața de zi cu zi.

Partea de notificări este aranjată puțin altfel decât la un Android normal, ceea ce mi se pare super ok. Iese puțin din tiparul Android și acest lucru merită un plus din punctul meu de vedere.

Senzorul de amprentă este în display și este foarte rapid. Bate fără probleme senzorul de la Huawei Mate 20 PRO, care la mine dă uneori rateuri.

Face recognition-ul răspunde și el foarte repede. Eu personal nu am avut probleme cu el. Am rămas impresionat de rapiditatea cu care se setează acesta. La acest capitol Samsung mi se pare că i-a întrecut pe ceilalti producatori.

Mă deranjează că la deblocare trebuie sa dai slide-up, și nu am găsit opțiunea de dezactivare prin setări. Poate un update va rezolva acest lucru.

Navigarea se face prin gesturi, dar fiind obișnuit cu gesturile de la Huawei, recomand aplicația NG Fluid Gestures, care îți dă mai multe posibilități si customizări.

Autonomie

Samsung Galaxy S10+ are o baterie de 4100mAh. Fiind o baterie destul de mare, acesta suportă wireless reverse charging. Reverse charging nu vă imaginați că este cea mai rapidă încărcare.

In uz moderat cu spotify câteva ore, facebook/messenger încă câteva ore, puțin gaming, cu toate conexiunile pornite, conectat inclusiv la un smartwatch, am reusit să am seara undeva la 10-30% baterie.

Concluzie

Dacă îți dorești un telefon performant, cu update-uri la zi, acesta este unul dintre cele din top. Dacă ești pasionat de fotografie, și faci acest lucru si in low light, nu recomand acest model de telefon.

PRO

  • Performanță
  • Detalii display
  • Senzor amprentă
  • Facial recognition

CONTRA

  • Camera foto în low-light
  • Carcasa atrage foarte ușor amprentele
  • Navigarea poate fi îmbunătățită